Description
Apariția acestui Lexicon este rezultatul unei duble necesități. Cea dintâi vine din dificultățile de informare previzibile asupra activității și scrierilor lingviștilor care se lasă înglobați în așa-numita Școală timișoreană. Faptul că această denumire a fost dată unui număr la început restrâns, apoi tot mai sporit de cercetători ai limbajului de către confrați din alte centre este, desigur, un semn de recunoaștere a situării lor distincte într-un domeniu îndelung și temeinic ilustrat la noi. Cu timpul, sintagma Școala de lingvistică timișoreană a devenit uzuală, iar fenomenul astfel numit a intrat cu drepturi depline în istoria lingvisticii române. Este, desigur, motivul pentru care secția de specialitate a Academiei Române a propus includerea unui proiect cu o astfel de temă în planurile multianuale ale Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” din cadrul filialei timișorene a acestui for.
Coordonator: Doina Bogdan-Dascălu

