Restituiri culturale bănățene

Descriere

Nu mai ştiu câte cărţi a scris Veronica Balaj. De poezie, de proză, de reportaj, romane. Şi câte cărţi mai are pe benzile de magnetofon, în înregistrările sale de acum douăzeci, treizeci, de ani. O arhivă vie care ne invită să regăsim un timp al scrisului, al culturii, al trecerii noastre printre cărţi. Prin istorie. Cartea pe care o aveţi în faţă e una dintre numeroasele cărţi posibile. Una dintre cele, cred, mai importante.

Importante, fiindcă ne ajută să ne amintim despre cei care au fost, o viaţă, între noi. De cei care au dat sens culturii Banatului. Şi de cei pe care Veronica Balaj i-a descoperit, în întâlniri memorabile, pentru emisiunile Studioului Teritorial de Radio Timișoara. Atunci când Ana Simon relatează despre întâlnirile sale cu Mircea Eliade sau Emil Cioran, autorul sintezelor privind cultura română ar putea adăuga rânduri şi (cred) idei noi, ca şi în cazul dialogurilor doamnei Balaj cu George Uscătescu: acele rânduri memorabile despre Brâncuşi. Despre trecerea prin lume a acestui personaj definitoriu pentru cultura românească a exilului: George Uscătescu. Pentru dreapta înţelegere a literaturii noastre rămâne întâlnirea/dialogul cu Gerda Barbilian, cu mărturiile soţiei îngăduitoare despre drogurile pe care Ion Barbu le-ar fi luat. Şi de care s-a despărţit, la vremea cuvenită. Pentru istoria literaturii române rămân mărturiile Leliei Rugescu despre Lucian Blaga, ca şi dialogul Veronicăi Balaj cu Grigore Vieru, aflat într-o frumoasă întâlnire cu Banatul. Într-o actualitate vie sunt paginile convorbirii cu Octavian Paler care se întorcea mereu către literatura contemporană: ce se întâmplă cu ea, literatura de azi, ce-i cu tinerii scriitori azi?

Lumea cunoscută sau necunoscută a literaturii din Banat poate fi întâlnită în dialogurile pe care la poartă cu Erika Scharf, Sofia Arcan, Alexandru Jebeleanu, Anavi Adam, Damian Ureche sau Violeta Dumbrăveanu care-l rememorează pe tatăl său Anghel Dumbrăveanu. Sunt autori care în anumite perioade au fost în centrul atenţiei, pe urmă interzişi, pe urmă au reapărut doar cu o parte a faptelor lor literare. Au fost interzişi. Sau au avut parte de pagini prea multe sau prea puţine în istorii scrise după 1948, după 1965, după 1989.

Iată, nimeni n-a mai amintit despre buna relaţie dintre Franz Liebhardt şi Erika Scharf, cu literatura puţin cunoscută a tânărului Robert Reiter (aşa se numea în 1918 Franz Liebhardt) tradusă de Erika Scharf. Despre romanul Iana Hoinara, roman al Sofiei Arcan, de succes în anii patruzeci, dispărut din atenţie decenii, fiindcă acolo era vorba de Basarabia. Dar despre anii de exil şi de închisoare, de poezia omagială, dar şi de cea de rezistenţă a lui Damian Ureche? Dar despre anii în care Anghel Dumbrăveanu a fost la conducerea Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor, despre publicaţiile pe care le-a realizat după 1989? Universul romanesc al dialogurilor se detaşează într-un interviu sau altul. Decupajul unei intimităţi a reporterului cu „anchetatul”, extrage în cărţile Veronicăi Balaj formula jurnalistică a întâlnirilor, purtându-l către o fericită formulă romanescă. Una atât de necesară celui ce vrea să regăsească adevărata istorie a literaturii.

De ce Timişoara e o capitală europeană se poate afla şi din dialogurile cu Erika Scharf, prietenă apropiată şi traducătoare a lui Franz Liebhardt, strâns legată de istoria Teatrului German din Timişoara şi cu Anavi Adam – care s-a confesat Veronicăi Balaj cu puţin înainte de a împlini 100 de ani. Despre cei o sută de ani ai săi cu perioadele sale de prietenie cu Pavel Dan, cu Şerban Foarţă sau Laurenţiu Cerneţ, cu scriitorii din Timişoara…