Damaschin bojincă. Enciclopedist uitat (1802-1869)

Descriere

Despre Damaschin Bojincă – o exegeză inaugurală Îmi place să citez din introducerea la acest volum această admirabilă autoprezentare, mai mult decât necesară: „După ce i-am readus acasă pe cei patru celebri bănăţeni,  respectiv Ion Sârbu (2003), Moise Ienciu (2003), Corneliu Diaconovici (2009), Traian Lalescu (2010), acum am ajuns la izbânda de a-şi lua zborul şi monografia închinată lui Damaschin Bojincă. Nu pot să trec cu vederea nici cele două monografii: Institutul teologic diecezan ortodox român din Caransebeş (1865-1927) şi Academia teologică ortodoxă română Caransebeş (1927-1948), întocmite pe documente de arhivă, pentru ca lumina Bisericii să nu rămână ascunsă sub obroc. Gândul care m-a călăuzit spre o asemenea lucrare a plecat de la ideea că înaintaşii noştri au aşezat lângă Teatrul din Oraviţa, alături de statuia lui Mihai Eminescu şi a regelui Ferdinand, şi pe cea a lui Damaschin Bojincă (1933).” Da, părintele Vasile Petrica a scris aceste cărţi despre şi pentru Banat, despre personalităţi şi instituţii de aici: despre oamenii şi faptele locului. „Marginile” au fost înţelese ca nimeni altul, fiindcă Vasile Petrica înţelege şi ştie cum puţini acel secol XIX al întemeierii : al naşterii instituţiilor, ziarelor şi revistelor. Îl „ştie” ca nimeni nu numai pe Titu Maiorescu, ci şi pe Ion Maiorescu, îl  ştie pe Asachi ca şi pe Eliade, ca şi publicaţiile lor întemeietoare. Pentru arhivele Damaschin Bojincă pe care Vasile Petrica le cercetează „până la capăt” e necesară şi buna înţelegere a secolului XX. Şi a secolului în care trăim. E necesară înţelegerea celor foarte mari (Iorga, desigur) şi a celor „marginali”,  buni cunoscători ai scrisului bănăţean, ca Traian Topliceanu. După ce „i-a readus acasă pe cei patru celebri bănăţeni”, Vasile Petrica trebuia să ducă mai departe întreprinderea sa, scriu „eroică”: să se ocupe de „cel mai uitat” dintre cărturarii bănăţeni: Damaschin Bojincă. Cel mai uitat, deşi are o statuie realizată de Romul Ladea, aşezată în preajma „celui mai vechi” teatru din România. Şi lângă statuia lui Eminescu. Ce se ştie, ce nu se ştie de Damaschin Bojincă? Nu se  ştie ce era cu familia preoțească Bojincă, nu se ştiu controversele legate de data și locul nașterii lui Damaschin Bojincă, ce-a fost cu anii petrecuţi la Timişoara, la liceul piarist sau la  liceul din Seghedin sau la  Academia de drept Oradea, cu anii de la Facultatea de drept Budapesta, cu călugăria, cu perioada când a fost directorul Seminarului la Socola sau cu perioada în care a fost ministrul justiției. Un capitol unic al cărţii se ocupă de Damaschin Bojincă şi Eftimie Murgu. Etc., etc. Pagini noi – premiere pe care cărturarul Vasile Petrica le oferă scrisului românesc – istoriei Banatului. Întregului românesc într-o exegeză inaugurală.